Vârful Buturii

  • Data: Sâmbătă, 24 iulie 2010
  • Distanța: aproximativ 30km parcursă cu o viteză medie de aproximativ 10km/h
  • Traseu: Măguri-Răcătău, pârâul Negruța, Bușești, Oțelești, Balta, coborârea pe lângă pârâul Păltinița, Măguri-Răcătău
  • Participanți: eu, Jeno, Szilard
  • Poze: aici

Jeno a propus o tură pe forum și mi-a plăcut propunerea lui. Am mai încercat o dată să urc spre Dobrin, dar mi s-a rupt schimbătorul atunci și a trebuit să mă întorc după ce am urcat vreo 2 km (poze de-atunci).

paraul-negruta

Pârâul Negruța pe urcarea spre Dobrin

Vreau să-i mulțumesc lui Jeno că a scurtat tura cu 65km pe care ar fi trebuit să-i parcurg pe șosea dacă nu m-ar fi luat cu mașina.

Când am ajuns în șaua de la Dobrin, am luat-o spre Vârful Buturii (spre nord) și am mers spre Chicera lui Matei. Drumul pe culme este foarte frumos, peisajul modificându-se la fiecare curbă. Au fost ceva bălți pe drum, unele s-au putut ocoli, la altele a fost nevoie să mă dau jos de pe bicicletă.

panorama

Panoramă

Din Măguri-Răcătău până pe la Bușești sunt multe izvoare, iar undeva prin Oțelești este chiar un magazin unde am văzut că se servește și bere la halbă :).

La Balta am coborât spre Măguri-Răcătău pe un drum care merge către pârâul Păltinița. Drumul este foarte abrupt (dacă s-ar urca pe-acolo doar s-ar împinge bicicleta) și la un moment dat apare o intersecție cu un drum la dreapta cu o poartă iar la stânga cu un drum înierbat. Greșeala noastră a fost că n-am oprit să ne uitam pe hartă și am luat-o pe cel înierbat când de fapt trebuia să deschidem poarta și să mergem mai departe pe drumul cel bun. Astfel că am ajuns pe un vechi drum care n-a mai fost folosit.

drum-vechi

Drumul vechi pe care am coborât

La un moment dat când am ajuns la pârâul Păltinița drumul a dispărut complet. În acel moment Jeno s-a uitat pe hartă și a văzut că este o cărare și am continuat coborârea împingând bicicletele. După câteva sute de metri de pietre mari, vegetație până la brâu am ajuns iar la drumul dezafectat, care ne-a scos la drumul pe care trebuia să fim dacă deschideam poarta.

O tură foarte frumoasă cu multe puncte de belvedere, cu puțină ploaie, mașini deloc și mult aer curat.

Mersi Jeno pentru tură!

Go Top
comments powered by Disqus