Cetatea Lita

  • Data: Sâmbătă, 17 iulie 2010
  • Distanța: 84km, parcursă în 7h (13h 30min cu pauze). Viteza medie 11.8km/h (maximă 53.4km/h)
  • Traseu: Sălicea, Vălișoara, Lita, Liteni, Cetatea Lita, Moara de Pădure, Valea Ierii, Plopi, Finișel, Săvădisla, Luna de Sus, Florești
  • Participanți: eu, Adi, Andrei
  • Poze: aici

Împreună cu Adi și cu Andrei am pornit sâmbătă dimineața spre Cetatea Lita. Traseul până la Lita este același cu cel descris în postul cu tura de la Băișoara cu mențiunea că în Vălișoara imediat după ce am trecut pe sub autostradă am luat-o la dreapta pe un deal foarte abrupt (push bike). Am ieșit în drumul făcut de Bechtel care duce până aproape de Lita.

liteni

Liteni în vale

În Lita am hotărât să mergem prin sat și să ocolim drumul județean urmând să urcăm la ieșirea din Lita în drumul județean pe un drum de hotar. Drumul prin Lita este liniștit și proaspăt asfaltat. După ce se intră în Liteni, se trece de curbă și pe urmă se ia pe o uliță la dreapta. Noi am întrebam și ne-au explicat localnicii. Am urmat drumul care duce către Piatra Mare (dealul cel mai mare cu două relee). Am ocolit Piatra Mare prin stânga și am ieșit pe o culme de unde se vede cetatea.

cetatea-lita

Cetatea Lita

Zona este absolut superbă. Stânci multe, pădure, un pic sălbatică. Cred că una dintre cauze este faptul că nu se poate ajunge cu mașina. De pe acea culme se vede și înspre Liteni, Săcel și înspre Valea Ierii. Drumul ajunge la un perete de stâncă mare, pe lângă care se poate coborâ la cetate prin partea stângă.

stanca

Stânca pe lângă care am coborât

Din cetatea mai există doar ruinele. Este atestată documentar din 1324. A fost grav avariată în 1562 ca urmare a exploziei magaziilor de pulbere în urma unui asediu. Există o cărare mică care urcă în cetate, dar trebuie avut grijă la zidurile cetății pentru că sunt foarte vechi.

ruine

Ruinele Cetății Lita

Am făcut o pauză de masă la baza cetății, după care am coborât prin nord-vestul cetății pe o cărare pe lângă pârâul Carpenilor (partea estică a pârâului). Din când în când se mai vede marcajul triunghi roșu, dar doar conturul triunghiului și foarte slab. Am ieșit într-o poiană după care a trebuit să trecem pe cealaltă parte a pârâului. Inițial n-am trecut și am ajuns în niște grădini, așa că ne-am întors puțin. Am ieșit la șosea în locul numit "La Poruț".

cimitir

Cimitirul eroilor de la Plopi

Am urmat șoseaua înspre Valea Ierii, unde am urcat la Plopi. Am coborât în Finișel de unde am ajuns rapid în Săvădisla și de-aici pe șosea până-n Florești. Traficul a fost destul de mare pe drumul european, astfel că în Florești am trecut lacul Florești și am urcat pe drumul care trece pe lângă poligonul militar și am venit pe curba de nivel până pe strada Donath din Cluj.

Recomand cu căldură vizitarea Cetății Lita!

Hai noroc!

Go Top
comments powered by Disqus